1.0Fundaţia Culturală "Leca Morariu"https://fundatia.lecamorariu.ro/enrich600338<blockquote class="wp-embedded-content" data-secret="87ACQCNoyM"><a href="https://fundatia.lecamorariu.ro/en/leca-morariu-jurnalul-valcean/">Leca Morariu şi Jurnalul său vâlcean</a></blockquote><iframe sandbox="allow-scripts" security="restricted" src="https://fundatia.lecamorariu.ro/en/leca-morariu-jurnalul-valcean/embed/#?secret=87ACQCNoyM" width="600" height="338" title="“Leca Morariu şi Jurnalul său vâlcean” — Fundaţia Culturală "Leca Morariu"" data-secret="87ACQCNoyM" frameborder="0" marginwidth="0" marginheight="0" scrolling="no" class="wp-embedded-content"></iframe><script type="text/javascript"> /* <![CDATA[ */ /*! This file is auto-generated */ !function(d,l){"use strict";l.querySelector&&d.addEventListener&&"undefined"!=typeof URL&&(d.wp=d.wp||{},d.wp.receiveEmbedMessage||(d.wp.receiveEmbedMessage=function(e){var t=e.data;if((t||t.secret||t.message||t.value)&&!/[^a-zA-Z0-9]/.test(t.secret)){for(var s,r,n,a=l.querySelectorAll('iframe[data-secret="'+t.secret+'"]'),o=l.querySelectorAll('blockquote[data-secret="'+t.secret+'"]'),c=new RegExp("^https?:$","i"),i=0;i<o.length;i++)o[i].style.display="none";for(i=0;i<a.length;i++)s=a[i],e.source===s.contentWindow&&(s.removeAttribute("style"),"height"===t.message?(1e3<(r=parseInt(t.value,10))?r=1e3:~~r<200&&(r=200),s.height=r):"link"===t.message&&(r=new URL(s.getAttribute("src")),n=new URL(t.value),c.test(n.protocol))&&n.host===r.host&&l.activeElement===s&&(d.top.location.href=t.value))}},d.addEventListener("message",d.wp.receiveEmbedMessage,!1),l.addEventListener("DOMContentLoaded",function(){for(var e,t,s=l.querySelectorAll("iframe.wp-embedded-content"),r=0;r<s.length;r++)(t=(e=s[r]).getAttribute("data-secret"))||(t=Math.random().toString(36).substring(2,12),e.src+="#?secret="+t,e.setAttribute("data-secret",t)),e.contentWindow.postMessage({message:"ready",secret:t},"*")},!1)))}(window,document); //# sourceURL=https://fundatia.lecamorariu.ro/wp-includes/js/wp-embed.min.js /* ]]> */ </script>https://fundatia.lecamorariu.ro/wp-content/uploads/ramnicu-valcea-de-altadata.jpg1279368Născut la 13/25 iulie 1888 la Cernăuţi, istoricul literar, folcloristul, publicistul şi scriitorul Leca Morariu a fost nevoit să se refugieze în 1944 la Râmnicu Vâlcea, ca să scape de persecuţiile bolşevicilor care reocupaseră străvechiul pământ românesc al Bucovinei, Basarabiei şi Ţinutului Herţa. Va rămâne aici, împreună cu soţia Octavia Lupu Morariu, cu asistentul său Traian Cantemir şi alţi intelectuali bucovineni, până la moartea sa, în 1963, încercând să desfăşoare o bogată şi diversă viaţă literară şi muzicală, aşa cum o făcuse în oraşul său natal. Când a venit şi s-a stabilit în micul târg de la poalele Capelei, Leca Morariu era cunoscut deja ca un apreciat profesor de literatură română modernă şi folclor la Universitatea din Cernăuţi, numit în două rânduri decan al Facultăţii de litere şi filozofie, preşedinte al Societăţii „Armonia” şi director al Teatrului Naţional din Cernăuţi, director al Institutului de literatură, filologie, istorie şi folclor „Mihai Eminescu”, director şi fondator al revistelor „Făt Frumos”, „Buletinul Mihai Eminescu” şi „Fond şi formă”. În ciuda acestei impresionante cărţi de vizită şi a eforturilor făcute, el nu va reuşi să transfere aura de multiculturalitate a Cernăuţiului pe malul Oltului. După 1944 Râmnicul nu mai era „capitala tipografilor”, cum îl numise Iorga cândva, iar noii culturnici comunişti nu aveau nimic din prestanţa şi potenţa creatoare a unor cărturari precum Antim Ivireanul sau Anton Pann. Astfel că Leca Morariu a trebuit să-şi câştige existenţa ca simplu profesor de violoncel la Şcoala de muzică. Despre toate aceste tribulaţii zilnice ale distinsului intelectual bucovinean vom afla din „Jurnalul” pe care acesta l-a ţinut în mod regulat vreme de aproape două decenii. Circa 80 de pagini din aceste însemnări vâlcene, reunite sub numele generic „Drumuri oltene”, au fost publicate în cartea „Pe urmele lui Creangă şi Drumuri oltene”, apărută la Editura Timpul din Iaşi, în 2004. Îngrijitorul ediţiei, cercetătorul ieşean Liviu Papuc, autor în acelaşi an şi al unui amplu studiu monografic despre Leca Morariu, a selectat „doar însemnările de călătorie în sânul naturii, pe la mănăstirile şi schiturile din zonă şi prin unele localităţi pe unde şi-a purtat paşii profesorul”. Aşa cum mi-a precizat însă dl. Papuc într-o recentă scrisoare, întreg manuscrisul jurnalului, păstrat cu sfinţenie la Fundaţia „Leca Morariu” din Suceava, ar conţine peste 900 de pagini. Sunt menţionate aici date şi informaţii deosebit de preţioase despre viaţa Râmnicului şi a împrejurimilor dintre 1944-1963, de la „acele timpuri teribile ale sfârşitului de război” până la instaurarea deplină a regimului comunist. Astfel de consemnări despre această perioadă tulbure sunt extrem de puţine, doar Constantin Mateescu şi Nicolae Angelescu depunând mărturii scrise în acest sens. De aceea, consider că este nu doar o datorie de onoare să edităm manuscrisele inedite ale lui Leca Morariu despre Vâlcea, ci şi o obligaţie de interes public major, căci, sunt sigur, paginile de jurnal vor constitui un tezaur indispensabil de informare pentru toţi cei care vor să reconstituie istoria şi atmosfera acelor ani. Din însemnările lui Leca Morariu din primăvara anului 1944, pe care le-a transcris şi mi le-a trimis Liviu Papuc, reiese că profesorul bucovinean a părăsit Cernăuţiul pe 21 martie 1944, ajungând la Rm. Vâlcea duminică 26 martie la orele 6 seara. Era însoţit de profesorul Orest Bucevschi de la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, evacuată încă din 1941 la Suceava şi apoi, în 1944, la Râmnic. Aici erau mutate, provizoriu, şi Catedra de literatură modernă şi folclor a Facultăţii din Cernăuţi, şi Institutul de literatură, filologie, istorie şi folclor „Mihai Eminescu”, care vor încerca să-şi desfăşoare activitatea aproape în mod normal. Iată câteva notaţii în acest sens din „Jurnal”: „Miercuri 19/IV. Pornit după fier („maşină”) de călcat, mă întâlnesc cu Al. Ieşan. Deci Al. Ieşan la noi, şi, poate, candidat la cameră la noi. Ieşit cu Al. Ieşan, întâlnit cu d-na şi d-l Prodan, N. Grămadă, Obadă etc. Tândălim pe la Facultate. Colegii Iordăcheşti mi-i aduc pe cumnatul lui Cantemir cu doamna. Stau de vorbă cu musafirii lui Bibi Onciul: funcţionarii Societăţii pentru cultură Galan şi Puşcaşu.Vineri 21/IV. C. Tomescu cu poetul Ion Buzdugan, care-şi caută debuşeu pentru stihurile sale. Trimit una-alta pentru „Revista Bucovinei” şi „Gazeta Transilvaniei”.Sâmbătă 29/IV. A.m. primul Consiliu al Facultăţii. Beschwicktigungspolitik! Ticăloşelul de Popovici care şi-a îmbarcat mai toată mobila, în loc de cărţi, scapă foarte ieftin, ba chiar cu 15.000 lei premiu. Cu Loichiţă şi Ieşan la şeful poliţiei.Marţi 9/V. A.m. (lucrând la m-sul protopopului Cândea, tatăl lui Romul) ne vizitează d-na şi d-l G. Drumur. Îi cer versuri pentru Făt! La tipografia „Unirea” (nouă) pun la cale publicarea Fătului. D.a. ne vizitează Ilie Doboş-Boca cu 500 lei abonament pentru Făt!Joi 15/VI. Vizită: Ilie Doboş-Boca. Îl iau la şedinţa Institutului „Cernăuţi” – şedinţă, iarăşi splendidă, cu 12 participanţi (între care noi, Iancu Prelipcean şi Mihai Cazacu) şi 10 comunicări! Chiar şi a lui Al.Ieşan şi C.Tomescu.” După cum se vede, floarea intelectualităţii cernăuţene se mutase în Vâlcea, fără a-şi înceta obişnuitele activităţi universitare, literare şi muzicale. În Râmnic se găseau atunci poeţii George Drumur, care va rămâne timp de doi ani profesor la Şcoala profesională de ucenici din Brezoi, şi Ion Buzdugan, cel care, în calitatea sa de secretar al Sfatului Ţării, a redactat şi a citit la 27 martie 1917 moţiunea de unire a Basarabiei cu Ţara, erau profesorii universitari Al.Ieşan, Milan Şesan, Cicerone şi Valeriu Iordăchescu, decanul Facultăţii de Teologie Loichiţă, compozitorul şi dirijorul Mircea Hoinic, istoricii N.Grămadă şi Constantin Tomescu. Ultimul va scoate la 19 mai 1944 un număr din „Deşteptarea”, foaie pentru luminarea poporului, iar Leca Morariu va edita mai multe numere din revistele „Făt Frumos”, „Fond şi formă” şi „Buletinul Mihai Eminescu”, începute la Cernăuţi. Prin ţinerea regulată a examenelor la facultate, ca şi a şedinţelor Institutului, se dorea continuarea cercetărilor şi păstrarea unei iluzii de viaţă studenţească şi ştiinţifică normală, în ciuda vicisitudinilor războiului şi refugiului. Aşadar, o viaţă culturală bogată şi diversă, la care însă nu vom vedea participând prea mulţi intelectuali localnici, căci vâlcenii nu avuseseră până atunci asemenea instituţii de anvergura celor refugiate aici temporar. În plus, neam de negustori, sunt mai reticenţi în promovarea unor acţiuni care nu par să le aducă un câştig material imediat. De aceea, cred că publicaţiile vâlcene de astăzi ar trebui să acorde mai multă atenţie acestei perioade din trecutul urbei noastre, să reliefeze mai atent contribuţiile esenţiale aduse de intelectualii basarabeni şi bucovineni la crearea în oraşul de adopţie a unui climat literar-artistic asemănător celui din marile centre culturale şi studenţeşti ale ţării. Cu mai mult sprijin din partea localnicilor, Rm. Vâlcea ar fi putut deveni un „mic Cernăuţi”, chiar dacă nu dispunea de infrastructura culturală şi artistică necesară şi nici de forţe intelectuale de talia refugiaţilor bucovineni şi basarabeni. Sursa text: http://archive.is/cSe06 Sursa Foto: Râmnicu Vâlcea de altădată